ŞTIRI AUGUST 2011
:: Tabără internaţională de rugby la CSŞ 2 Siromex
26.08.2011

În intervalul 23-27 august, în Baia Mare a avut loc o tabără internaţională de rugby. Desfăşurată în organizarea FIRA, tabăra s-a bucurat de organizarea de excepţie a clubului CSŞ 2 Siromex. La acest "Training Camp" au participat selecţionatele Under 16 din Polonia, Rusia şi România, echipa Ucrainei neputînd fi prezentă din motive financiare. Pe parcursul taberei, s-a lucrat în echipe mixte, pornind de la ideea că, deşi vin din culturi diferite, cu diferite moduri de a percepe jocul de rugby, frumuseţea sportului cu balonul oval este cea care îi leagă. Antrenamentele au fost supervizate de arbitrul FIRA, Michelle Lamoulie. Şi-n cazul antrenorilor s-a lucrat în echipe mixte. A fost o experienţă deosebită pentru tinerii rugbyşti, care şi-au îmbogăşit cu siguranţă bagajele de cunoştinţe în "sportul nobil". Directorul turneului, Hari Dumitraş, a mulţumit celor care au contribuit la buna reuşită a taberei.

:: Primul stagiu de pregătire pentru naţionala Under 19
:: toţi cei şase jucători de la CSŞ 2 Siromex au rămas în lot
07.08.2011

Naţionala Under 19 a României intră astăzi în primul stagiu de pregătire, de o săptămînă, înaintea participării la Campionatul European ce va avea loc în luna octombrie, în Bucureşti. Vor fi patru astfel de stagii pînă la începerea competiţiei, care se vor desfăşura la Snagov. După cum v-am informat, în urmă cu o săptămînă, sub comanda antrenorilor Răzvan Popovici, de la CSŞ 2 Siromex, a lui Cosmin Cioriciu şi a lui Horia Hampea, s-au aflat 70 de jucători, care au disputat un trial. În urma acestuia, cei trei tehnicieni, împreună cu directorul tehnic Hari Dumitraş, s-au oprit, într-o primă fază, asupra a 35 de jucători care vor continua pregătirile. Dintre aceştia, vor rămîne doar 26. Îmbucurător este că toţi cei şase jucători convocaţi de la campioana CSŞ 2 Siromex, Constantin Pristăviţă, Marius Pocriş, Eduard Ciaparii, Gabriel Bumbu, Cătălin Toma şi Ilie Tiron, au rămas în lot. "În primul stagiu ne vom axa pe pregătire fizică generală şi pe apărare generală în mişcare" - ne-a declarat antrenorul Răzvan Popovici.

:: 70 de rugbyşti pentru naţionala Under 19
:: Sub comanda lui Răzvan Popovici, şase jucători
:: ai campioanei CSŞ 2 Siromex
02.08.2011

La finele săptămînii trecute a avut loc prima acţiune din acest an ce vizează naţionala Under 19. Sub comanda antrenorilor Răzvan Popovici, de la CSŞ 2 Siromex, a lui Cosmin Cioriciu şi a lui Horia Hampea, 70 de jucători au participat la un trial, constînd în mai multe jocuri, ce s-au desfăşurat pe terenul II din Complexul Sportiv "Arcul de triumf" din capitală. Cei trei tehnicieni vor decide asupra celor 35 de jucători care vor rămîne, într-o primă fază, în lot. Între jucătorii care au participat la această primă selecţie s-au aflat şi Constantin Pristăviţă, Marius Pocriş, Cătălin Toma, Eduard Ciaparii, Gabriel Bumbu şi Ilie Tiron, de la campioana CSŞ 2 Siromex Baia Mare. Următorul stagiu de pregătire va avea loc în perioada 8-12 august. Naţionala Under 19 a României se pregăteşte pentru Campionatul European, ce va avea loc în luna octombrie, în Bucureşti.